marți, 26 februarie 2008

Dumnezeu


Dumnezeu e în apropierea mea,
În apă, în aer, în nimic şi în toate,
La câţiva paşi de gândirea mea
Şi fiecare pas e o eternitate.

Dumnezeu e timp şi lumină,
Speranţa ultimă a omului sărac,
Clipele ce trec şi cele ce-au să vină
Şi fiecare clipă e-un veac.

Dumnezeu e răbdare şi iubire,
Adevăratul stăpân al sufletului meu
Iar în inimă când îmi arunc o privire
Îl văd pe Dumnezeu.

Dumnezeu nu are început sau final,
Eu asta simt şi ştiu precis
Că doar El este singurul lucru real
Şi lumea asta-i un vis.

Nouă nu ne este nimic de ajuns,
Oricâte am şti despre lumea cea mare,
Dumnezeu ar trebui să ne fie răspuns
La orice întrebare.

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...