resimt asupra mea
povara nedreaptă a singurătăţii,
sunt părăsit de mine însumi,
de un suflet pe care
corpul nu-l mai încape,
ce doreşte-alinare
vrând deseori să scape
din chinul dureros
de-a sta o viaţă..... jos !
inima de tristeţe
e-un cântec ce răsună,
ea, singura pe lume
ce-mi spune noapte bună
iar eu mă tulbur singur
vorbind cu mintea mea,
sunt slab că din gândire
nu te pot alunga,
amară şi nocivă amintire !
povara ce m-apasă
devine tot mai grea
iar dorul nu mă lasă
ca să fac ce aş vrea,
de-o vreme mă simt stins
de jocul inimi,
de nepăsare-atins,
de-a fi sau a nu fi ....
alimentat de grija
acestei vieţi efemere,
sunt eu, un om cam trist
ce-a încetat să spere....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu