vineri, 15 octombrie 2010

o excursie minunata

Și acum sunt încă cu gândul la zilele trecute..
M-am întors dintr-o excursie minunată, cinci zile petrecute pe drum cu nişte oameni dragi mie din corul bisericesc ortodox al cărui membru sunt.
Am plecat cu noaptea în cap din Arad şi prima noastră oprire pe zi a fost în Braşov, pe un frig cu care încă nu eram obişnuiţi. Ne-a încălzit repede peisajul, cu Tâmpa impunătoare, cu Piaţa Sfatului şi Biserica Neagră care ne-au captat repede atenţia.

De aici călătoria noastră a continuat înspre Sinaia unde am trecut pe la Castelul Peleş şi pe la Mănăstirea Sinaia unde ne-am mai clătit privirile avide de peisaje frumoase.
Sfârşitul primei zile ne-a prins la mănăstirea Bucium unde am şi înnoptat.
A doua zi am pornit de dimineaţă, destinaţia finală fiind localitatea Techirghiol unde urma să rămânem peste noapte. Până atunci însă am trecut Dunărea cu bacul pe o ploaie măruntă şi un frig pătrunzător, ajungând apoi la Mănăstirea Dervent şi la Peştera Sfântului Andrei.

După un drum cu peripeţii am ajuns la Techirghiol unde am început a treia zi cu vizitarea mănăstirii rămânând şi participând activ la Sfânta Liturghie. După aceea ne-am îndreptat spre Constanța unde m-am îndrăgostit de marea cea neagră şi pe la Mamaia unde ne-am plimbat prin ploaie pe plaja plină de scoici.

Drumul nostru a continuat înspre Mănăstirea şi Peştera Sfântului Casian pe care le-am găsit îmbogățite vizual de un peisaj absolut impresionant și spiritual de niște oameni absolut extraordinari.
Ziua a treia s-a încheiat la Mănăstirea Cocoș, o mănăstire foarte frumoasă ...

Timpul a trecut aşa de repede încât ne-am trezit dimineaţa devreme mângâiaţi de razele soarelui pentru prima dată în această călătorie şi am plecat mai departe urmând să trecem Dunărea cu bacul încă o dată, să facem o mulţime de poze şi să ajungem destul de târziu la Curtea de Argeş.
Dimineaţa ultimei zile a excursiei ne-a prins vizitând Mănăstirea Argeșului. Şi de data asta soarele era prezent încălzind ziua aceasta de octombrie....

Nu s-a încheiat totul aici fiindcă în drumul nostru spre Arad am mai trecut pe la Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Cornet, făcând şi un popas în Sibiu pe la Catedrală unde am rămas uimiți de pictură şi de grandoarea acestei construcţii.
Una peste alta am rămas cu amintiri frumoase şi seara târziu am ajuns acasă cu impresia că timpul a trecut mult prea repede...
Am avut de toate...şi ploaie şi soare şi vânt şi frig şi căldură, ne-a nins, am avut parte de bucurii, de lacrimi atât de fericire cât şi de tristețe dar aşa luate în ansamblu, toate astea construiesc una dintre cele mai palpitante și mai plăcute călătorii pe care am făcut-o până acum.
Cât despre poze...eh, spuneam că am făcut multe...voi încerca în zilele următoare să redau mai pe larg şi partea vizuală pe care am cules-o în aceste zile.
Numai bine!

11 comentarii:

  1. Întradevăr frumos....zilele astea parcă ți-ai dori să nu se termine niciodată! Mi-ai "adus"...chef de ducă...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei, ai fost la Brasov! Sper ca ti-a placut! La Bucium am dormit si eu. De unde stii de manastire?

    RăspundețiȘtergere
  3. septembrie sa stii ca doru asta de duca nu mi-a trecut
    as mai merge si maine daca ar fi posibil
    multumesc de popas numai bine

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-a placut la brasov chiar de a fost frig
    privelistea e minunata de acolo de sus de pe turnuri am facut niste poze super
    mai trec:)
    de Bucium am aflat cred ca de pe net si au avut locuri de cazare pentru 40 de persoane cati am fost de toti. frumos si pe acolo

    RăspundețiȘtergere
  5. ai plecat cu sufletul plin si ai revenit cu el si mai plin...
    si e firesc asa...ai adaugat locuri,oameni noi...emotii...si inca o mie de alte lucruri...
    imi pare atat de rau ca nu am ajuns inca sa vad Sibiu...
    astept sa vad ce ai mai surprins in fotografiile tale :)

    RăspundețiȘtergere
  6. trebuie sa vezi sibiul
    toata excursia asta a fost interesanta
    am vazut niste locuri prin care nu am mai trecut
    am fost in oltenia si in moldova in 2 excursii in doi ani consecutivi care in felul lor au fost tare faine
    o sa postez cate ceva zilele urmatoare

    RăspundețiȘtergere
  7. astept sa vad ce ai mai surprins in fotografiile tale :

    RăspundețiȘtergere
  8. frumos, ma bucur ca v-ati simtit bine cu totii! am mai vorbit si cu Laura si cu Vio, mi-au povestit toate pataniile:))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...