marți, 23 februarie 2016

Amaraciunea broastei


Un broscoi cu mintea clară
Avea viața prea amară,
N-avea noroc niciun pic
Să primească vreun pupic
Sau o limbă printre dinți
Care să-l transforme-n prinț.

Stând pe frunza lui cea lată
Astepta să vin-odată,
O broscuță de hai hui
Să-i zâmbească numai lui,
Nu îi trebuia vreo zână
Că sigur n-o să rămână.

Pe nufăr sta contemplând
Doar el știind ce-are-n gând,
Când, uite deodat c-apare
O broscuță zâmbitoare
Și timidă și plăpândâ,
Oacheșă dar totuși..blândă.

Broscoiul cel amarât,
Prins în gânduri până-n gât,
O observă pe broscuță
Și i se păru drăguță,
În ochii ei mari se pierde,
E frumoasă, mică, verde !!!

Fată verde, cum te cheama?
Vino-ncoace.. nu ai teamă...
Ea, timidă, rezervată,
În mătase îmbrăcată,
Ședea înca prea tăcută
De ziceai că e chiar mută...

Hai, apropie-te puțin,
Nu te mușc, nu am venin...
Te-așteptam de mult să vii
Și-acum stau și spun prostii,
Zi-mi măi dragă cum stă treaba,
Mă auzi? Vorbesc degeaba?

Auăleu, mă necăjește,
Poate n-o ști românește,
De-o alerg, m-o durea splina,
Poate e tocmai din China....
Vai, ce groaznic mă încurcă,
Ce ai dragă....chiar ești turcă?

Când să își piardă răbdarea,
Broscuța își schimbă starea
Și-i vorbește frățioare,
Îi spune că i se pare
Cel mai cel dintre broscoi,
Cunoscuse cei-i drept...doi!!!

Vai broscuțo, faină ești ,
Credeam că tu nu vorbești,
Că ești vreo înfumurată,
Haide, nu sta supărată,
Îți promit, va fi sublim,
Nu o să ne plictisim!

Nu sunt mută nici ciudată
Dar sunt tare supărată
Și stresată, of..vai vai,
Că-i plină balta de crai,
Amarâții brotăcei
Se cred a fi cei mai cei...

Nu ai de unde să știi
Care îndrugă prostii,
Vai ce chestie nasoală,
E plin iazul de ...vrăjeală,
O fată așa ca mine
Cine s-o iubească...cine?

Ce-i curios că de îndată
Începu tare să-i bată
Inima în piept de numa,
Se cam întrecea cu gluma,
Îi dadea multe idei
Parcă avea mintea ei !
...................................................

(dupa un timp)

Broscuța și El Broscoi
Ședeau  pe iaz amândoi,
Uniți într-o-mbrațișare,
Mângâiați ușor de soare,
Pe vecie sunt uniți,
Verzi, umezi dar..fericiți!

Morală:
Amărăciunea broaștei care nu are gene de prinț și nici avere de la parinți este mai mare decât bucuria prințului bogat ce manâncă broaște la masă în palat!
Amărăciunea și fericirea sunt două fețe de pe aceeași monedă...una râde, alta plânge ..amândouă au lacrimi în ochi dar contează foarte mult că le folosesc în mod diferit...
Cu toate că sentimentele negative par a fi uneori mai puternice, binele triumfă întotdeauna!
.

2 comentarii:

  1. Cel puțin nu le-a întrerupt nimeni din cantat...; probabil printul își pregătea planul de pescuit... :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...