duminică, 5 mai 2019

Tu esti acolo


Atât de sec mi-e traiul, nu știu ce e cu mine,
Sunt plictisit de toate dar dragă..nu de tine,
Mă chinuie ideea că tu chiar nu mă vrei
Deși rămâi la fel tot crești în ochii mei...
Am încercat cumva să uit ce mult îmi place
Când mi-ești aproape..și ce bine îmi face..
Am reușit un timp, am zis că sunt imun,
Am stat departe, zău dacă mai știu cum,
Pentru o clipă doar credeam că mi-ai trecut
Dar ca de-atâtea ori o iau de la-nceput..
Nu pot să tac, voiam ca tu să știi
Că-mi mai apari în minte la ore prea târzii
Și-n vise chiar de nu mi le-amintesc
Tu ești acolo pentru că te doresc!!!

vineri, 18 ianuarie 2019

Tu nu



Îmi ești leac dar și chin,
Mă alini, îmi revin,
Mă știi pune pe jar
Însă e în zadar!

Eu mă sting, tu m-aprinzi,
Dacă fug tu mă prinzi,
Când m-ascund, mă găsești,
Când te vreau..tu nu ești!

De sunt trist mă salvezi
Dar în rest nu mă vezi,
Vreau aproape să-mi fii,
Eu te chem...tu nu vii!

Eu vorbesc, tu cam taci,
Nu prea știu ce mai faci,
Nu am timp nici idei,
Te-aș iubi..tu nu vrei!

.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...