Credeam că te-am pierdut
Dar tu în mintea mea
Eşti acel gând ce vine
Şi pleacă doar când vrea.
Credeam că nu te vreau
Dar încă-mi amintesc
De clipele frumoase
Şi nu pot să le-opresc.
Inima mi se umple
De un plăcut venin,
Nici nu ştiu ce să fac,
Să plec sau să nu vin..
În viaţa ta.. sunt nimeni,
Un vis răzleţ, plăpând
Nimic nu ne uneşte,
Nici măcar un gând.
Credeai că te-am uitat ?
Din contră, draga mea,
Resimt tot mai intensă
Şi crudă lipsa ta.
Aş da şi nopţi şi zile
În care-am plâns mereu,
Să poţi vedea doar tu
Ce pot simţi doar eu.
Aş vrea să îţi mai spun:
Eşti tot ce mi-a rămas,
Te pierd şi te găsesc
La fiecare pas....
Acum eu doar mă mint
Că nu te mai doresc
Şi să te uit vreodată
Poate-am să reuşesc.....
doare poezia asta a ta...
RăspundețiȘtergerede fiecare data cand o recitesc imi produce o senzatie de neliniste
RăspundețiȘtergeree o poveste indepartata ce si-a cam stins efectele asupra mea...dar nu chiar de tot
numai bine!
am trecut sa o mai recitesc :)
RăspundețiȘtergeremultumesc
RăspundețiȘtergerenu am mai scris nimic de ceva vreme
(nimic incarcat d atata sentiment ca prostioare ritmate am mai facut:) )
numai bine!