Doamne cât urăsc visătorul din mine,
Creatorul viselor de neîmplinit,
Ce mă face să vreau ce nu pot obţine
Şi nu m-ajută deloc să fiu fericit.
Mă întreb eu acum ce oare să îmi fac
Că în minte îmi zburdă gânduri cenuşii,
Am un nod mare-n gât şi un gol în stomac
Ce mă ţin fără somn pân’ la ore târzii.
Îl urăsc foarte mult pe fricosul ce sunt,
Ce nu luptă pentru o stare mai bună
Şi îşi pune speranţa-ntr-un singur cuvânt
Pe care nici curaj nu are să-l spună!
.
mmmm Liviu..poezia e ffff trista...ultimele doua versuri????...stiu care e cuvantl acela ce nu-l poti spune...dar, ai incredere va fi bine exact atunci cand te astepti mai putin:):):)
RăspundețiȘtergeree o poezie trista de toamna....
RăspundețiȘtergerecuvantul acela e de fapt o marturisire care nefacuta la timp sau deloc nu mai are insemnatate
- decat sa iti para rau pentru ceva ce nu ai facut mai bine sa iti para rau pentru ceva ce ai facut -
eu uit asta mai mereu