joi, 10 aprilie 2008

Si nu te pot opri




... Şi nu te pot opri
Să vii sau să nu vii,
Că unde-s eu nu eşti
Şi unde eşti nu sunt,
Poate că te gândeşti
Şi tu că mă doreşti
Dar nu scoţi vreun cuvânt,
Păşeşti pe căi pustii
Ştiute doar de tine
Dar .... departe de mine.....

Şi îmi lipsesc,
Mai mult decât aş vrea,
Zilele-acelea lungi
Când la mine ajungi,
Acum mă amăgesc
Numai cu lipsa ta.

Vreau să te pot simţi,
Vreau să mă poţi iubi.

Şi ce să fac
Dacă prea mult te plac?
Să plâng, să tac,
Să nu pot adormi?,
Să râd, să mă prefac
Că nu ştiu, că nu ştii?
Şi tare-aş vrea să fiu
Vrăjit de-al tău mister,
Poate că-i prea devreme
Sau poate-i prea târziu
Ca să mai pot să sper.

Şi nu te pot uita
Dar fiecare pas
Îmi lasă de la tine
Doar ştiri de bun rămas,
Adu-mi zile senine,
Haide, fii doar a mea....

Şi .... departe de mine
Alergi pe căi pustii
Ce numai tu le ştii,
Nu iubeşti nu trăieşti,
Ai observat tu oare
Că sufletu-i ruine
Când inima te doare?
Dar unde eşti nu sunt
Şi unde sunt nu eşti,
Să vii sau să nu vii,
Nu te mai pot opri !

7 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...