Ultima zi

Un cer închis, cumplit de greu,
Apasă pe sufletul meu,
Plouă mai mult ca înainte
De udă morţii în morminte.

Îngerii negrii stau sub plopi
Şi se adăpostesc de stropi,
Aşteaptă-un semn fiindcă vor
Ca să pornească iar în zbor.

E cerul greu de-atâtea clipe
Şi grele sunt a lor aripe,
Culeg vieţi, seamănă moarte,
Mai e puţin până departe.

În urma lor rămân pustii
Şi munţi şi dealuri şi câmpii,
Sate şi-oraşe adormite
Pline de case părăsite.

Soarele-mi pare tot mai rece,
Viaţa aşa de uşor îmi trece,
Timpul este puţin pripit
Iar Dumnezeu a obosit.

Nu mai e vorba de răbdare,
Din ce în ce plouă mai tare,
Doar inocenţii mai au şansa
Să se aline cu speranţa.

Deşi-ncepea ca o zi bună
A început să fulgere şi tună,
Nu se arată adevărul
Dar văd că se deschide cerul.

Un tunet larg, un vânt tăios
Mă iau şi mă aruncă jos,
Eu simt uşor cum timpul zace
Dar în sfârşit acum e pace.

O atmosferă încărcată
Şi-un aer ca de judecată,
Ca să arate-a Lui putere
Ne scufundă în tăcere!