joi, 7 mai 2009
Tristeţe de primăvară
Ce tristă e venirea unei noi dimineţi
Când nemurirea noastră e o nimica toată
Şi nu ajungi să afli în o mie de vieţi
Ce ai putea să ştii murind numai o dată.
Mă mai trezesc din somn în miez de noapte
Că una peste alta nici nu ştiu cine sunt,
Mă-ntreb de unde vine nisipul de pe pleoape
Şi dacă speranţa e numai un cuvânt.
Nori negri stau pe strada mea şi plâng
Cu lacrimi mari şi dese, pline de amar,
Norocul meu atârnă de-o ramură în crâng,
Visul meu dulce devine un coşmar.
Ce am acum în faţă e-o-ntreagă nebunie,
A început să plouă, să fulgere şi tună,
Eu cred că lumea toată a dat în isterie
Văzând cum se începe în hohot o furtună.
Dezmeticit din vise mă uit pe geam afară
Zăresc oameni cu feţe şi cu priviri senine,
Sunt bucuros că soarele mai poate să răsară,
Realizez încet că plouă doar în mine.
.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
prima si ultima strofa sunt geniale
RăspundețiȘtergerema bucur ca ti-au placut
RăspundețiȘtergerete mai astept...
foaret tare
RăspundețiȘtergeremersi paco
RăspundețiȘtergere;)) zambeste ca sa opresti ploaia :)
RăspundețiȘtergerenu e de ajuns....
RăspundețiȘtergere