
Trăim într-o lume minunată plină de oameni trişti.
Dragostea e un mare compromis – trebuie să o spun din simplul motiv că sunt convins de asta până în măduva oaselor. Nu am pretenţia că sunt primul care o zice şi sigur nu voi fi nici ultimul. Îmi pare nespus de rău că un sentiment care ar trebui să ne unească fără atât de multe oprelişti devine pe zi ce trece mai complicat iar ceea ce este şi mai aiurea e că noi îl facem aşa.
Paradoxal, trebuie să renunţi la ceva pentru a fi fericit.
Mă întreb oare de când renunţarea ne aduce cu un pas mai aproape de fericire?
Pentru a rezista în timp, dragostea pune pe primul plan mai presus de sentimente, comunicarea, fidelitatea şi da oameni buni, renunţarea. Renunţarea la o parte din tine ce displace celuilalt.....
Chiar începutul unei relaţii de multe ori impune o renunţare, o schimbare. Vrem întotdeauna să părem mai buni decât suntem. De ce vrem oare să îndulcim aparenţele?
În încercarea noastră de a ne apropia de ”perfecţiune” şi de a ne atinge scopul vrând neapărat să placem cuiva e al naibii de dificil să alegem momentele potrivite pentru a spune cuvintele potrivite sau pentru a face gesturile potrivite.
Ce e de făcut când doreşti cu disperare pe cineva şi nu ştii care e cel mai bun lucru de făcut?
Care este abordarea perfectă?
Astea sunt întrebări la care dacă am cunoaşte răspunsul corect toate problemele noastre ar fi de altă natură decât cea sentimentală.
Din nefericire acest răspuns nu ne este la îndemână aşa cum am avea nevoie, trebuie să ne bazăm pe instinct şi de aceea
în dragoste ai impresia că nu faci niciodată ceea ce trebuie!