duminică, 7 august 2011

ce urăsc eu la tine..



Să știi că urăsc la tine ceva
Ce este de-a dreptul revoltător,
Că ai ce îmi place dar nu eşti a mea
Și să îți rezist nu mi-e prea ușor.

Să știi că urăsc la tine chiar tot
Ce poate urî un om pe pământ
Când ochii tăi îi zăresc și nu pot
Să articulez măcar un cuvânt.

Nici buzele tale nu-mi plac deloc,
Nici părul, nici glasul cu care vorbești,
Nu-mi place că știi să torni gaz pe foc,
Urăsc cel mai mult că mă-nnebunești!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...