Amaraciunea broastei

Un broscoi cu mintea clară

Avea viața prea amară,

N-avea noroc niciun pic

Să primească vreun pupic

Sau o limbă printre dinți

Care să-l transforme-n prinț.

Stând pe frunza lui cea lată

Astepta să vin-odată,

O broscuță de hai hui

Să-i zâmbească numai lui,

Nu îi trebuia vreo zână

Că sigur n-o să rămână.

Pe nufăr sta contemplând

Doar el știind ce-are-n gând,

Când, uite deodat c-apare

O broscuță zâmbitoare

Și timidă și plăpândâ,

Oacheșă dar totuși..blândă.

Broscoiul cel amarât,

Prins în gânduri până-n gât,

O observă pe broscuță

Și i se păru drăguță,

În ochii ei mari se pierde,

E frumoasă, mică, verde !!!

Fată verde, cum te cheama?

Vino-ncoace.. nu ai teamă...

Ea, timidă, rezervată,

În mătase îmbrăcată,

Ședea înca prea tăcută

De ziceai că e chiar mută...

Hai, apropie-te puțin,

Nu te mușc, nu am venin...

Te-așteptam de mult să vii

Și-acum stau și spun prostii,

Zi-mi măi dragă cum stă treaba,

Mă auzi? Vorbesc degeaba?

Auăleu, mă necăjește,

Poate n-o ști românește,

De-o alerg, m-o durea splina,

Poate e tocmai din China....

Vai, ce groaznic mă încurcă,

Ce ai dragă....chiar ești turcă?

Când să își piardă răbdarea,

Broscuța își schimbă starea

Și-i vorbește frățioare,

Îi spune că i se pare

Cel mai cel dintre broscoi,

Cunoscuse cei-i drept...doi!!!

Vai broscuțo, faină ești ,

Credeam că tu nu vorbești,

Că ești vreo înfumurată,

Haide, nu sta supărată,

Îți promit, va fi sublim,

Nu o să ne plictisim!

Nu sunt mută nici ciudată

Dar sunt tare supărată

Și stresată, of..vai vai,

Că-i plină balta de crai,

Amarâții brotăcei

Se cred a fi cei mai cei...

Nu ai de unde să știi

Care îndrugă prostii,

Vai ce chestie nasoală,

E plin iazul de ...vrăjeală,

O fată așa ca mine

Cine s-o iubească...cine?

Ce-i curios că de îndată

Începu tare să-i bată

Inima în piept de numa,

Se cam întrecea cu gluma,

Îi dadea multe idei

Parcă avea mintea ei !

...................................................

(dupa un timp)

Broscuța și El Broscoi

Ședeau  pe iaz amândoi,

Uniți într-o-mbrațișare,

Mângâiați ușor de soare,

Pe vecie sunt uniți,

Verzi, umezi dar..fericiți!

Morală:

Amărăciunea broaștei care nu are gene de prinț și nici avere de la parinți este mai mare decât bucuria prințului bogat ce manâncă broaște la masă în palat!

Amărăciunea și fericirea sunt două fețe de pe aceeași monedă...una râde, alta plânge ..amândouă au lacrimi în ochi dar contează foarte mult că le folosesc în mod diferit...

Cu toate că sentimentele negative par a fi uneori mai puternice, binele triumfă întotdeauna!

.