Rămâne între noi o distanţă atât de mică pe care totuşi simt că nu pot parcurge de unul singur, o graniţă absurdă clădită în mintea mea ca scuză, o linie imaginară între două stări ce uneori se completează alteori se exclud.
Cuvintele tale nu îmi sunt de ajuns, faptele nu mă ajută deloc, stelele îmi sunt împotrivă....
Îmi rămâne şansa unui mâine întotdeauna nou în care să mă mai dreg cu adrenalina speranţei şi să încerc să mă feresc de a nu lua o supradoză dar nici să ajung la sevraj.
Da, draga mea.... aşa sunt eu... mă hrănesc cu bucuria altora, mă lupt cu problemele altora, le rezolv, le alung dar ....rămân de cele mai multe ori pe dinafară... pentru simplul motiv că... aşa îmi este dat!
Tu.... eşti drogul meu preferat... şi singurul lucru ce acum îmi lipseşte!
cand te hranesti cu bucuria altora, mereu ai de castigat, daca nu pe moment, atunci mai tarziu vei vedea rezultatele. si ajungi si tu sa gusti din acea bucurie...
RăspundețiȘtergeresper sa fie asa cum zici
RăspundețiȘtergerenu am pierdut speranta :)